Ukulele: părți, cum produce sunetul și cum se cântă

Să cunoaștem ukulelele

Ukulelele este un instrument mic, cu patru corzi, asemănător chitarei, la care ciupești corzile. Strămoșul lui este machete, o chitară mică cu patru corzi pe care coloniștii portughezi au adus-o în Hawaii. Numele lui hawaiian este tradus adesea prin „purice”.

Există patru mărimi obișnuite. De la cea mai mică la cea mai mare, ele sunt: sopran, concert, tenor și bariton. Cele mai comune ukulele mici au sub 60 cm lungime. Mărimile mai mari sunt mai lungi: baritonul actual de la Kamaka, de exemplu, are în total aproximativ 77,5 cm.

Fiecare producător folosește numere puțin diferite. Luând ca exemplu modelele actuale Kamaka, partea care vibrează a corzii are la sopran aproximativ 34–35 cm, iar la bariton aproximativ 50 cm. Sopranul are cele mai scurte corzi și cele mai apropiate barete.

Ukulelele sopran, concert și tenor sunt acordate G–C–E–A. Baritonul este acordat D–G–B–E, la fel ca cele patru corzi cele mai înalte (cele mai subțiri) ale chitarei. Pagina aceasta se ocupă de varianta cea mai comună: un sopran acordat G–C–E–A.

Familie

Instrumente cu coarde (ciupite)

Clasificare

Hornbostel–Sachs 321.322: lăută cu gât și cutie de rezonanță (gâtul este prins de un corp gol)

Acordaj standard

G4–C4–E4–A4 (de la coarda a 4-a la coarda 1)

Ambitus real

De la C4 la aproximativ C♯6 (sopran Kamaka cu 16 barete)

Cheie

Cheia sol

Transpoziție

Netranspozitor (se scrie la înălțimea reală)

Mărimi obișnuite

Sopran, concert, tenor, bariton

Părțile ukulelelui

Kamaka numește forma sopranului „corp mic, în formă de opt”. La modelele actuale Kamaka, fața, spatele și lateralele sunt din koa, gâtul din mahon, iar tastiera și călușul din palisandru (din abanos la unele modele superioare).

La un sopran sau un concert Kamaka, gâtul se unește cu corpul la bareta 12; la tenor și la bariton, la bareta 14. Un Kamaka din anii 1950, aflat în muzeul unui colegiu, are corzi de nailon. Un machete care vine cu documente din 1843 are corzi din mațe.

12345678910

1. 1
   Cap headstock

   Capătul de sus al instrumentului, unde stau cheile de acordaj.

2. 2
   Chei de acordaj tuning pegs

   Răsucește-le ca să întinzi sau să slăbești o coardă și să-i schimbi înălțimea.

3. 3
   Prag superior nut

   Unul dintre capetele părții care vibrează a fiecărei corzi.

4. 4
   Gât neck

   Partea pe care o ține mâna ta; pe ea stă tastiera.

5. 5
   Tastieră și barete fretboard & frets

   Apasă o coardă în spatele unei barete ca să scurtezi partea care vibrează și să urci nota.

6. 6
   Fața (placa de rezonanță) top / soundboard

   Placa subțire de lemn din față, care preia tremurul corzii și împinge aerul.

7. 7
   Gura de rezonanță soundhole

   Aerul din corp intră și iese pe aici și ajută notele joase.

8. 8
   Căluș bridge

   Ține capetele corzilor și le trece vibrația în placa din față.

9. 9
   Spate și laterale back & sides

   Închid corpul gol; forma tradițională este un opt.

10. 10
    Corzi strings

    Cele patru corzi care vibrează când le ciupești sau bați acorduri pe ele.

De unde vine sunetul

O coardă este atât de subțire, încât abia poate împinge aerul. La instrumente ca chitara și ukulelele, corzile singure nu fac aproape niciun zgomot. E ca atunci când fluturi un bețișor chinezesc pentru mâncare: aproape că nu simți nicio adiere. Flutură un evantai și simți mult mai mult.

Așa că, prin căluș, coarda își trece tremurul în fața instrumentului. Fața este o suprafață mare și subțire de lemn, întărită pe dinăuntru cu bare, și împinge aerul ca evantaiul acela. Și aerul din corp intră și iese prin gura de rezonanță, cam ca sunetul pe care îl auzi când sufli peste gura unei sticle. Aerul acesta ajută cel mai mult notele joase.

Înălțimea notei depinde de coardă. O coardă mai scurtă, mai întinsă sau mai ușoară vibrează mai repede și sună mai sus. Când apeși o coardă în spatele unei barete, partea care poate vibra se scurtează, deci nota urcă. În acordajul temperat egal, fiecare tastă urcă nota cu un semiton.

O coardă ciupită vibrează în același timp întreagă, dar și în jumătăți, treimi și sferturi. Acestea sunt armonicele ei. Dacă ciupești exact într-un punct nemișcat (un nod) al uneia dintre aceste forme de vibrație, forma aceea nu pornește: ciupește la o treime din lungime și lipsesc a 3-a, a 6-a, a 9-a… dintre aceste forme de vibrație. Armonicele înalte se sting și cel mai repede, așa că nota sună mai rotund la o secundă-două după ce ai ciupit-o.

Un corp mai mare dă de obicei un sunet mai puternic și mai cald, cu mai mult bas, deși contează și lemnul, și felul în care e construit. Kala descrie sopranul ca mai luminos și mai încet, cu o proiecție mai mică, iar baritonul ca pe cel mai grav, apropiat de o chitară acustică.

Încearcă: întinde un elastic între două degete și ciupește-l. Nu auzi aproape nimic. Acum întinde-l în jurul unei cutii goale, fără capac, și ciupește-l din nou. Cutia lucrează ca și corpul ukulelelui și face sunetul mult mai puternic.

Cum se cântă

Stai pe marginea din față a unui scaun fără brațe; dacă te lași pe spate, e mai greu să cânți. Ține ukulelele aproape de corp. Fără curea, antebrațul drept îl ține lipit de piept. Poți bate acordurile oriunde îți sună bine, dar locul cel mai bun este aproape de punctul unde gâtul se unește cu corpul.

Degetul mare al mâinii stângi stă în spatele gâtului. Celelalte degete se arcuiesc ușor și apasă cu vârfurile între barete. Ține unghiile acestei mâini scurte, iar încheietura dreaptă și relaxată. Dacă un deget atinge o coardă vecină, o amuțește, iar acordul nu sună clar.

De sus în jos, așa cum ții instrumentul, corzile sunt a 4-a (G), a 3-a (C), a 2-a (E) și prima (A). Începe prin a bate în jos cu degetul mare. Degetului mare îi vine greu să bată în sus, așa că în sus bați cu un deget al mâinii drepte. O primă lecție folosește adesea acordurile C, F, G7 și C7.

Mai târziu poți încerca și alte tehnici. În campanella (în italiană, „clopoțel”), fiecare notă a unei melodii cade pe altă coardă, așa că notele sună unele peste altele, ca niște clopoței; chitara barocă folosea același fel de acordaj pentru asta. Lovitura împărțită (split stroke) amestecă note simple cu acorduri întregi și mută bătaia puternică de pe timpul 2 pe „și”-ul de după el, pentru un ritm în stil ragtime. Metodele de ukulele predau și tremolo.

• Bătutul acordurilor (strumming)Treci peste toate cele patru corzi: în jos cu degetul mare, în sus cu un deget. Iată o singură bătaie în jos pe un acord de C (coarda 1 apăsată la tasta a 3-a). Demonstrația este făcută din cele patru corzi luate separat, suprapuse una după alta.
• Ciupitul cu degetele (fingerpicking)Ciupește corzile pe rând, cu degete diferite, ca fiecare notă să se audă separat. Iată cele patru corzi libere, de la a 4-a la prima. Kala observă că distanța mai mare dintre barete la tenor se potrivește pentru fingerpicking.

Ambitus și notație

Muzica pentru ukulele se scrie la înălțimea pe care o auzi, deci nu este un instrument transpozitor; de obicei se scrie în cheia sol. Compară cu chitara, care sună cu o octavă mai jos decât e scrisă; chiar și ukulelele bariton se scrie adesea la înălțimea reală.

Corzile libere sunt G4, C4, E4 și A4. Cea mai joasă coardă liberă este C4 (Do central), nu G. Coarda G stă mai sus decât coarda C. Acesta se numește acordaj reintrant și nu este o greșeală. Toate cele patru corzi libere încap într-o singură octavă, iar bătute împreună formează un acord de C6.

Cea mai înaltă notă este coarda 1 (A4) plus câte un semiton pentru fiecare tastă. La un sopran sau un concert Kamaka cu 16 barete, aceasta este C♯6; la un tenor Kamaka cu 18 barete, D♯6. Numărul de barete diferă: un Kamaka din anii 1950 cu 12 barete ajunge doar la A5.

Cu o coardă G joasă (low G), coarda a 4-a coboară cu o octavă, la G3, și se scrie și ea cu o octavă mai jos. Modelul Tenor XL de la Kala folosește în mod tradițional G jos. Baritonul este acordat D3–G3–B3–E4 și, cu 19 barete, ajunge până la aproximativ B5. Britannica mai menționează și un acordaj A4–D4–F♯4–B4.

Mulți instrumentiști citesc tabulatură. Cele patru linii ale ei sunt cele patru corzi, cu coarda 1 (A) sus, iar fiecare număr este o tastă. Un acord de C este un 3 pe linia de sus și 0 pe celelalte trei.

Ascultă

• G4 este mai sus decât C4Coarda a 4-a, apoi a 3-a. Coarda de deasupra sună mai sus, nu mai jos: acesta este acordajul reintrant.
• Patru corzi libereG4, C4, E4, A4. Toate patru încap într-o singură octavă, iar de aici vine sunetul strâns și luminos al ukulelelui.
• Acord de C, bătut în josG4, C4, E4 și C5 pornesc la câteva milisecunde unul după altul, de la coarda a 4-a la prima, și se contopesc într-un singur acord.
• Sunetul devine mai rotundDo central pe coarda a 3-a. Ascultă începutul, apoi sfârșitul: armonicele înalte, strălucitoare, se sting primele.
• Acord care sună sau corzi amuțiteÎntâi un acord de C care sună, apoi o bătaie cu corzile ținute de mână. O coardă amuțită nu are aproape nicio înălțime, doar un clic scurt; de aceea degetele nu trebuie să atingă corzile greșite.

Istorie și familie

Ukulelele s-a născut din machete (numit și braguinha), o chitară mică cu patru corzi din insula Madeira. Un machete făcut în Madeira între 1840 și 1870 are 50,5 cm lungime, fața din pin, spatele și lateralele din lemn de măslin și barete din alamă. Muzeul spune că acest tip a fost adoptat în Hawaii în anii 1880, sub numele de ukulele.

Pe 23 august 1879, nava Ravenscrag a ajuns la Honolulu cu 423 de oameni din Madeira, veniți să lucreze pe plantațiile de trestie de zahăr. La bord se aflau Manuel Nunes, Augusto Dias și José do Espírito Santo. La început au muncit pe plantații; până în 1889, toți trei apăreau în registre ca meșteri de chitare. Ei se numără printre primii constructori de ukulele.

Regele Kalākaua a adus ukulelele în spectacolele și petrecerile regale de la Palatul ʻIolani. Acest sprijin regal i-a ajutat pe oameni să-l vadă ca pe instrumentul Hawaiiului. Numele înseamnă „purice săritor”. O poveste spune că vine de la porecla lui Edward Purvis, un om mic și vioi care a ajutat la popularizarea lui. Alta spune că descrie degetele instrumentistului, care sar peste corzi.

Expoziția Internațională Panama–Pacific din 1915, de la San Francisco, a dus ukulelele în America continentală. Martin și-a făcut primele soprane chiar în acel an, modele concert din 1925 și primele tenoare în 1929. În Hawaii, Samuel Kamaka a început să construiască ukulele din koa în 1916, iar în 1928 a brevetat un ukulele oval, „ananas”.

Familia este largă. Rajão din Madeira, cu cinci corzi, este acordat D–G–C–E–A, așa că ultimele lui patru corzi se potrivesc cu G–C–E–A al ukulelelui; mai târziu, rajão a devenit taropatch, cu opt corzi. Și chitara barocă folosea acordaj reintrant. Banjo-ukulelele înlocuiește fața de lemn cu un mic corp de banjo cu membrană din piele de vițel; un exemplar aflat la Edinburgh a fost făcut la Londra în jurul anului 1940.

1. 1840–1870
   Un machete cu patru corzi este construit în Madeira (azi la V&A)
2. 1879
   Nava Ravenscrag aduce la Honolulu muncitori din Madeira, printre ei Nunes, Dias și Espírito Santo
3. 1889
   Toți trei apar la Honolulu ca meșteri de chitare
4. 1915
   Expoziția Panama–Pacific de la San Francisco; Martin își face primele soprane
5. 1916
   Samuel Kamaka începe să construiască ukulele din koa în pivnița lui
6. 1928
   Kamaka brevetează ukulelele oval „ananas”
7. 1959
   Kamaka își deschide fabrica pe South Street, în Honolulu

Primii pași și îngrijire

Mărimea este un compromis. Sopranul are cele mai scurte corzi și cele mai apropiate barete, iar Kamaka îl numește primul ukulele perfect și preferatul celor cu mâini mai mici. Mărimile mai mari sună mai puternic și mai cald, iar baretele lor sunt mai depărtate. Kamaka spune că modelul concert îmbină cel mai bine mărimea și sunetul, iar tenorul este mărimea pe care artiștii săi o folosesc cel mai des.

Baritonul are același acordaj ca cele patru corzi cele mai înalte ale chitarei. Pentru că stă cu o cvartă mai jos, poziția care face C pe un sopran face G pe un bariton.

Kamaka spune că lemnul masiv este sensibil la temperatură și umiditate. Schimbările lente sunt de obicei în regulă; de cele bruște trebuie să te ferești.

• Ține-l într-o cutie rigidă când nu cânți, ferit de lovituri și de schimbări bruște de temperatură sau umiditate.
• Ține-l departe de calorifere și de alte surse de căldură directă; un umidificator pentru instrumente te poate ajuta să păstrezi umiditatea la nivelul potrivit.
• Pentru îngrijirea de zi cu zi, șterge-l cu o cârpă moale de bumbac, curată și uscată; ca să-l cureți, folosește o cârpă ușor umedă, niciodată una udă. Pe un finisaj cu lac poți folosi un produs de curățat pentru instrumente, dar evită orice produs care conține ceară.
• Ține scurte unghiile mâinii care apasă acordurile; așa apeși corzile mult mai ușor.
• Dacă coarda G sună mai sus decât coarda C, nu e nimic în neregulă: acesta este acordajul reintrant standard.

Continuă explorarea

• Instrumentele cu coardeO coardă scoate sunet când vibrează. Află cum funcționează familia viorii, chitările și harpele și de ce, apăsând o coardă, nota se schimbă.
• VioaraCunoaște vioara: corzile G D A E, cum un arcuș dat cu sacâz ține coarda cântând, cum se cântă și ambitusul ei de la G3.
• VioloncelulVocea gravă și caldă a familiei viorii: cum face arcușul o coardă să cânte, cum stai cu el și corzile lui C G D A.
• Chitară acusticăChitara clasică (nailon) și chitara folk (corzi de metal): părți, de unde vine sunetul, cum cânți și prin ce diferă.
• Chitară electricăChitara electrică face din vibrația corzilor un semnal pentru amplificator. Cum lucrează dozele și de ce distorsionează.
• Chitară basCel mai grav membru al familiei chitarei: cum lucrează dozele, cum ciupești și apeși corzile, ambitusul și istoria lui.