Chitara bas: părți, cum sună și cum se cântă

Să cunoaștem chitara bas

Chitara bas, numită și bas electric, este un instrument cu coarde al cărui sunet este făcut mai puternic cu ajutorul electricității. Are de obicei între 4 și 6 corzi groase. Yamaha explică faptul că a fost gândită ca să poți cânta registrul grav al contrabasului așa cum cânți la chitară, ciupind corzile în loc să folosești arcușul.

Cele mai multe basuri au 4 corzi, iar aceasta este alegerea obișnuită pentru începători. Un bas cu 5 corzi adaugă de obicei o coardă B mai gravă; unul cu 6 corzi adaugă atât un B grav, cât și un C înalt. Cele mai multe basuri au barete, dar basurile fretless au o tastieră netedă, ca un contrabas sau o vioară.

Cea mai obișnuită lungime a corzii (de la prag la căluș) este de 34 de inch, cam 86 cm; basurile cu 5 și 6 corzi folosesc adesea 35 de inch. Basurile cu menzură scurtă au cam 30 de inch (cam 76 cm). Cele mai multe basuri au corpul din lemn masiv, dar există și basuri cu corp gol și semigol, precum și basuri acustice cu doză.

Unele basuri sunt pasive și nu au nevoie de alimentare. Basurile active au nevoie de alimentare, de obicei de la o baterie aflată în instrument (o baterie de 9 volți este obișnuită), și au adesea reglaje de ton pentru frecvențele joase, medii și înalte.

Familie

Familia chitarei (coarde ciupite)

Clasificare

Cordofon electroacustic (MIMO 513, clasificat ca chitara electrică)

Ambitus real

De la E1 până la aproximativ G4 (4 corzi, 24 de taste)

Cheie

Cheia fa

Transpoziție

Sună cu o octavă mai jos decât este scris

Cea mai obișnuită lungime a corzii

34 in (cam 86 cm)

Părțile chitarei bas

Corzile de bas sunt mult mai groase decât cele de chitară, pentru că sunt acordate mult mai jos. Corzile groase trag tare de gât și de corp, așa că un bas are de obicei un corp puțin mai mare, un gât mai gros, o coardă mai lungă și piese metalice mai mari decât o chitară.

Corzile de bas au un miez de oțel înfășurat cu sârmă de oțel sau de nichel. Corzile flatwound au suprafața netedă și un sunet cald; corzile roundwound sunt mai aspre la atingere și sună mai strălucitor.

Unele părți stau în interiorul sau în spatele instrumentului, unde imaginea nu le poate arăta; numerele lor arată cam unde se află.

12345678910

1. 1
   Cap headstock

   Capătul de sus, mai lat, al gâtului, unde corzile sunt prinse de chei.

2. 2
   Chei de acordaj tuning machines

   Le rotești ca să întinzi sau să slăbești o coardă; dacă schimbi întinderea, se schimbă înălțimea.

3. 3
   Prag superior nut

   O bucată cu șanțuri, din plastic dur sau os, care conduce fiecare coardă pe gât.

4. 4
   Gât și tijă de reglaj neck / truss rod

   Brațul lung pe care îl ții; o tijă de metal din interior îl împiedică să se îndoaie sau să se răsucească.

5. 5
   Tastieră fretboard

   O fâșie subțire de lemn, de exemplu palisandru, arțar sau abanos, ușor curbată de la o margine la alta.

6. 6
   Barete frets

   Benzi de metal care împart gâtul în semitonuri; cele mai multe basuri au 21, 22 sau 24.

7. 7
   Corp body

   Ține totul laolaltă; corpurile bune din lemn masiv sunt adesea din arin, arțar, frasin de mlaștină sau mahon.

8. 8
   Doze pickups

   Piese magnetice care transformă vibrația corzilor într-un semnal electric; cele mai multe basuri au două.

9. 9
   Căluș și șei bridge & saddles

   Țin capetele corzilor; șeile reglează înălțimea corzilor și cât de corect sună notele mai sus pe gât.

10. 10
    Butoane și mufă de ieșire controls & output jack

    Butoane pentru volum și ton; un cablu din mufă duce semnalul la amplificator.

De unde vine sunetul

Când ciupești o coardă, ea se mișcă înainte și înapoi foarte repede. O coardă mai lungă, mai grea sau mai slab întinsă vibrează mai încet și dă o notă mai joasă. Gândește-te la o coardă de sărit: una lungă și grea se rotește încet, iar una scurtă și întinsă vâjâie repede.

Un bas nu se bazează pe o cutie goală ca să sune tare. Fiecare doză este un magnet înfășurat cu o bobină de sârmă foarte subțire. Coarda de oțel sau de nichel este magnetică, așa că, mișcându-se, schimbă magnetismul prin bobină, iar asta creează o tensiune electrică foarte mică, ce se leagănă în ritmul coardei. Funcționează puțin ca dinamul de la lumina unei biciclete, unde un magnet mișcat lângă o bobină face electricitate. Cablul duce acest semnal la amplificator, care îl face să sune tare.

O doză single-coil poate culege și un bâzâit de la rețeaua electrică din jur. O doză humbucker folosește două bobine înfășurate în sensuri opuse, astfel încât bâzâitul se anulează. O doză split-coil are două jumătăți separate, una cu polaritatea inversată: sună apropiat de o single-coil, dar rămâne liniștită ca un humbucker.

Locul unde ciupești schimbă tonul. Dacă ciupești aproape de mijlocul coardei (într-un model idealizat), obții mai puține armonice înalte și un sunet rotund; dacă ciupești mai aproape de căluș, adaugi mai multe armonice înalte și sunetul e mai strălucitor. Dozele funcționează la fel: una lângă gât sună rotund și adânc, una lângă căluș sună mai tăios. E ca atunci când spui „uuu” sau „iii” cu aceeași voce.

Încearcă: întinde un elastic peste o cutie deschisă. Ciupește-l la mijloc, apoi chiar lângă margine. La mijloc sună mai rotund; lângă margine sună mai subțire și mai strălucitor. Apoi apasă elasticul la jumătatea lui și ciupește din nou: partea mai scurtă sună mai sus.

Cum se cântă

Când stai în picioare, poartă o curea, ca basul să rămână stabil în poziția corectă de cântat, și verifică dacă cureaua este bine prinsă. O mână ciupește corzile; cealaltă apasă corzile pe barete. (Un instrumentist dreptaci ciupește de obicei cu mâna dreaptă.)

Există trei feluri principale de a face coarda să sune. Ciupitul cu degetele este cel mai obișnuit, iar cei mai mulți încep cu arătătorul și mijlociul; dă multe nuanțe de volum și de ton. Pana face începutul fiecărei note mai strălucitor și puțin mai aspru, iar Paul McCartney, Duff McKagan și David Ellefson sunt printre instrumentiștii care o folosesc. Slap (lovirea unei corzi aproape de capătul gâtului cu partea laterală a degetului mare) și pop (tragerea unei corzi în sus cu arătătorul și lăsarea ei liberă) sună mai strălucitor și mai percutant decât ciupitul obișnuit.

Ca să schimbi înălțimea, apeși altă tastă sau altă coardă; fiecare tastă este cu un semiton mai sus. Mâna care apasă poate face și singură sunete: hammer-on înseamnă că un deget lovește coarda ca un ciocan, ca să facă o notă nouă fără să mai ciupești. La slide, aluneci de-a lungul coardei în timp ce o apeși. Dacă atingi ușor coarda chiar deasupra baretei a 12-a, fără s-o apeși, și o ciupești, obții o armonică naturală, ca un clopoțel.

Într-o formație, basul și tobele formează secția ritmică, așa că basul trebuie să se „lipească” de tobe. Un prim model bun este o fundamentală gravă odată cu toba mare și fundamentala cu o octavă mai sus odată cu toba mică. Walking bass leagă fundamentalele acordurilor prin note de trecere, un stil venit din blues și jazz. O partidă de bas este mai „economă” decât una de chitară: nu lăsa umpluturile (fills) să strice groove-ul, iar multe umpluturi bune ajung pe fundamentală, pe timpul unu al măsurii următoare.

• Coardă liberăCiupește fără să apeși nicio tastă: toată coarda vibrează, de la prag la căluș. Aceasta este coarda cea mai gravă, E1.
• Apăsarea unei noteÎntâi coarda G liberă, apoi aceeași coardă apăsată la tasta a 14-a: partea care vibrează este mai scurtă, așa că nota este cu 14 semitonuri mai sus (A3).
• Trecerea de la o coardă la altaTreci de la coarda A la coarda D: fiecare coardă vecină este cu o cvartă perfectă mai sus.

Ambitus și notație

Basul se scrie în cheia fa, dar sună cu o octavă mai jos decât este scris, exact ca contrabasul. De exemplu, nota scrisă pe prima linie suplimentară de sub portativul în cheia fa este E2, dar coarda E liberă sună de fapt E1.

Acordajul standard este E–A–D–G (Mi–La–Re–Sol), cu o octavă sub cele patru corzi grave ale chitarei, așa că înălțimile reale sunt E1 (cam 41,2 Hz), A1 (55 Hz), D2 (cam 73,4 Hz) și G2 (98 Hz). Fiecare coardă este cu o cvartă perfectă deasupra celei de sub ea.

Pentru că fiecare tastă adaugă un semiton, nota cea mai înaltă depinde de câte taste are gâtul: 20 de taste ajung la D♯4, 21 de taste la E4, 22 de taste la F4 și 24 de taste la G4. Un bas cu 5 corzi, cu B grav, coboară până la B0 (cam 30,9 Hz). La un bas cu 6 corzi, coarda C înaltă este C3 (calculat ca o cvartă perfectă deasupra lui G2). Notele cele mai grave se aud mai clar în căști sau în difuzoare mai mari.

Ascultă

• Cele patru corzi libere, E1 A1 D2 G2De la cea mai gravă la cea mai înaltă; observă că fiecare pas are aceeași distanță, o cvartă perfectă.
• Nota cea mai gravă, E1Cam 41 de vibrații pe secundă. Folosește căști sau un difuzor mai mare ca s-o auzi clar.
• A1 și A3: la două octave distanțăA1 vibrează de 55 de ori pe secundă, A3 de 220 de ori: de patru ori mai repede, și totuși au același nume de notă.

Istorie și rude

Contrabasul este mare și greu de cărat, iar în formațiile care deveneau tot mai zgomotoase, cu alămuri, baterii și chitare electrice, se auzea tot mai greu. În anii 1930, muzicianul și inventatorul american Paul Tutmarc a creat un bas electric. Modelul lui, Audiovox Model 736, a fost pus în vânzare pe la mijlocul anilor 1930 (cam 1935–1936): avea un corp masiv din nuc negru, patru corzi, o doză și 16 barete, care făceau mai ușor cântatul curat, fără să falsezi.

În octombrie 1951, Fender a început să producă Precision Bass, creat de Leo Fender, primul bas electric de succes comercial. Avea un corp simplu, plat, din frasin, un gât dintr-o singură bucată de arțar, cu 20 de barete, o doză și o lungime a corzii de 34 de inch, la care Leo Fender a ajuns după îndelungi experimente. Fender spune că le-a dat basiștilor ceva ce contrabasului îi lipsea: precizia baretelor, plus volumul amplificării. Basistul din formația lui Lionel Hampton a fost unul dintre primii care l-au cântat; la New York, în primăvara lui 1952, criticul Leonard Feather „a auzit un bas, dar nu a putut vedea niciun basist”. În 1957 a primit o doză split-coil și un cap nou, un design folosit și azi.

Au urmat alte basuri: Gibson Electric Bass cu menzură scurtă (1953), care putea chiar să stea vertical pe un picior; Fender Jazz Bass (1960), cu un gât mai subțire și două doze; primul bas Fender cu cinci corzi, Bass V (1965), a cărui a cincea coardă era un C înalt; și Ampeg AUB-1 (1966), unul dintre primele basuri fretless făcute pentru vânzare. Printre basiștii cunoscuți se numără James Jamerson, Paul McCartney, Jaco Pastorius (fretless), Carol Kaye și Larry Graham, despre care se spune adesea că a inventat tehnica slap.

Rudele apropiate sunt contrabasul (același acordaj și se poate cânta cu arcușul), chitara electrică (același tip de doze magnetice; cele patru corzi ale basului sunt cu o octavă sub cele patru corzi grave ale chitarei) și basul acustic cu doză.

1. c. 1935–1936
   Audiovox Model 736 al lui Paul Tutmarc este pus în vânzare
2. 1951
   Fender Precision Bass: primul bas electric de succes comercial
3. 1953
   Gibson Electric Bass, un bas cu menzură scurtă, în formă de vioară
4. 1957
   Precision Bass primește o doză split-coil
5. 1960
   Fender Jazz Bass, cu două doze
6. 1965
   Fender Bass V, primul bas Fender cu cinci corzi (C înalt)
7. 1966
   Ampeg AUB-1, unul dintre primele basuri fretless făcute pentru vânzare

Primii pași și îngrijire

Hotărăște-ți bugetul și ce vrei să cânți, apoi cumpără cel mai bun bas pe care ți-l permiți: la un instrument bun se învață mai ușor. Yamaha și Fender recomandă amândouă să începi cu 4 corzi, iar Yamaha recomandă un bas cu barete, pentru că e mai greu să cânți curat pe un bas fretless. Dacă ești mic sau ai mâini mici, încearcă un bas cu menzură scurtă, de aproximativ 30 de inch. Forma gâtului nu schimbă sunetul, ci doar cum îl simți în mână, așa că ține câteva în mână înainte să alegi.

Pe lângă bas, ai nevoie de o curea, un cablu, un amplificator și un acordor electronic. Un bas electric are nevoie de amplificator ca să-i auzi sunetul adevărat.

Dacă corzile sunt prea înalte, basul e greu de cântat; prea joase și apare un bâzâit metalic. Bâzâitul poate veni și de la o baretă ridicată sau de la un gât care s-a arcuit în sus, ca o cocoașă: înălțimea corzilor o poți regla singur, dar pentru celelalte două ai nevoie de un atelier de reparații. Dacă notele de sus de pe gât nu sună corect, compară armonica de la tasta a 12-a cu nota apăsată la tasta a 12-a și reglează șaua (urmează manualul instrumentului sau întreabă la un magazin dacă nu ești sigur).

• Ține basul departe de soarele direct, de căldură și de umezeală și nu-l lăsa niciodată în mașină.
• După ce cânți, șterge corzile, gâtul și călușul cu o cârpă care nu lasă scame. Curăță-l cu o cârpă moale; nu folosi diluanți, solvenți, lichide de curățat sau șervețele umede cu substanțe chimice.
• Când nu cânți, pune-l pe un stativ solid sau în husă ori cutie; cele mai multe gâturi rupte vin din căderi sau lovituri.
• Schimbă corzile una câte una, acordând fiecare coardă nouă înainte să treci la următoarea, pentru că gâtul este sub o tensiune mare.
• Înainte să tai o coardă veche, slăbește-o bine: o pierdere bruscă de tensiune poate strica gâtul. Ține fața departe când schimbi sau reglezi corzile, pentru că o coardă se poate rupe.
• Trece-ți un deget pe sub fiecare coardă: dacă simți murdărie, rugină sau locuri turtite de barete, ori dacă o coardă nu mai revine la înălțimea ei, e timpul s-o schimbi.
• Un bas activ merge cu baterie, așa că urmărește-o și scoate bateria dacă nu vei cânta mult timp. Un bas pasiv nu are nevoie de baterie.
• Reglarea tijei din gât (truss rod) e mai bine s-o lași în grija unui atelier, dacă n-ai mai făcut-o niciodată.

Continuă explorarea

• Instrumentele cu coardeO coardă scoate sunet când vibrează. Află cum funcționează familia viorii, chitările și harpele și de ce, apăsând o coardă, nota se schimbă.
• VioaraCunoaște vioara: corzile G D A E, cum un arcuș dat cu sacâz ține coarda cântând, cum se cântă și ambitusul ei de la G3.
• VioloncelulVocea gravă și caldă a familiei viorii: cum face arcușul o coardă să cânte, cum stai cu el și corzile lui C G D A.
• Chitară acusticăChitara clasică (nailon) și chitara folk (corzi de metal): părți, de unde vine sunetul, cum cânți și prin ce diferă.
• Chitară electricăChitara electrică face din vibrația corzilor un semnal pentru amplificator. Cum lucrează dozele și de ce distorsionează.
• UkuleleO chitară cu patru corzi din Madeira și Hawaii. Vezi părțile ei, de ce coarda G e mai sus decât C și cum bați un acord.