Instrumentele de alamă: buze care bâzâie și tuburi strălucitoare

Bâzâitul

Un instrumentist de alamă își apasă buzele pe un muștiuc de metal în formă de cupă și suflă astfel încât buzele să bâzâie. Lungul tub de metal face apoi micul bâzâit mult mai puternic și îi dă culoarea.

Dacă strângi buzele, bâzâitul devine mai înalt, iar dacă le destinzi, devine mai jos. Numai prin schimbarea buzelor, un instrument de alamă poate cânta deja o mână de note.

Tubul făcut mai lung

Ca să cânte toate notele dintre ele, instrumentele de alamă schimbă lungimea tubului. Trombonul are o culisă pe care instrumentistul o împinge și o trage. Trompetele, cornurile și tubele au pistoane: apăsând un piston, aerul trece printr-o buclă suplimentară de tub, care îl face mai lung, deci nota coboară.

Familia

Instrumentele de alamă au mărimi diferite, de la mici și înalte până la uriașe și grave.

Trompeta

Cea mai mică și cea mai înaltă dintre aceste patru, cu un sunet strălucitor. De obicei are trei pistoane.

Cornul francez

Un tub lung răsucit în formă rotundă, cu un sunet blând și cald. Instrumentistul își bagă o mână în capătul larg.

Trombonul

Singurul dintre aceste patru cu culisă în loc de pistoane, așa că poate aluneca lin de la o notă la alta.

Tuba

Cea mai mare și cea mai gravă dintre aceste patru, cu un sunet adânc și rotund. Ea ține partea de jos a formației.

De ce „alamă”?

Familia se numește alamă pentru că aceste instrumente sunt făcute în mod tradițional din alamă, un metal galben și lucios. O trompetă poate fi și argintie, dar în lumea muzicii rămâne tot un instrument de alamă, din cauza felului în care scoate sunetul.