Muzica romantică: sentimente mari și orchestre mari

Muzica ce spune o poveste

Compozitorilor romantici le plăceau poveștile, natura și sentimentele puternice. O piesă putea descrie un răsărit, o stafie, o poveste de dragoste sau o plimbare prin pădure. Aceasta se numește uneori muzică de program, pentru că muzica urmează o poveste sau o imagine.

Ca să spună povești mari, compozitorii au adăugat mai multe instrumente. Orchestra romantică are multe viori, instrumente de alamă în plus și percuție mare, așa că poate să șoptească și să tune.

Pianul devine vedetă

Pianele au devenit mai sonore, mai solide și mai ieftine, iar multe familii puteau avea unul acasă. Unii interpreți, numiți virtuozi, uimeau publicul prin viteza și priceperea lor. Frédéric Chopin (1810–1849), un compozitor polonez care a trăit mai ales la Paris, a scris piese pentru pian care sună ca niște poezii.

Melodii de acasă

În multe țări, compozitorii au început să folosească cântecele și dansurile populare ale propriului popor. Antonín Dvořák a scris dansuri cehe, iar Edvard Grieg a scris muzică inspirată de Norvegia. Aceasta se numește naționalism muzical.

Opera și baletul

Giuseppe Verdi (1813–1901) a scris opere italiene pline de melodii celebre. Richard Wagner (1813–1883) a scris opere germane uriașe, care durează ore în șir. Piotr Ilici Ceaikovski (1840–1893), din Rusia, a scris muzica baletelor Lacul lebedelor, prezentat pentru prima dată în 1877, și Spărgătorul de nuci, prezentat pentru prima dată în 1892.

Compozitoare

Multe femei au scris muzică minunată în această epocă, chiar dacă le era greu să lucreze ca profesioniste. Fanny Mendelssohn (1805–1847) a scris sute de piese. Clara Schumann (1819–1896) a fost una dintre cele mai celebre pianiste ale timpului ei și, de asemenea, compozitoare.