Cercul cvintelor, explicat ca un ceas

Douăsprezece tonalități pe un ceas

C stă sus, unde e ora 12. Fiecare pas în sensul acelor de ceasornic urcă o cvintă perfectă (șapte semitonuri): C, G, D, A, E, B, apoi F♯ și tot așa. Fiecare pas în sens invers coboară o cvintă: C, F, B♭, E♭ și așa mai departe.

După doisprezece pași ești din nou la C. E ca o scară magică ce urcă mereu și totuși te aduce înapoi de unde ai pornit: imposibil cu scări adevărate, dar adevărat pentru numele notelor.

Câte un diez sau bemol în plus la fiecare loc

Armura este grupul de diezi sau bemoli scris la începutul fiecărui portativ. Îți spune ce note rămân cu diez sau bemol de la un capăt la altul, ca să nu mai fie scrise la fiecare notă.

Do major nu are nici diezi, nici bemoli. Fiecare pas în sensul acelor de ceasornic adaugă un diez: Sol major (G) are unul, Re major (D) doi, La major (A) trei. Fiecare pas în sens invers adaugă un bemol: Fa major (F) are un bemol, Si bemol major (B♭) doi, Mi bemol major (E♭) trei.

Ca atunci când pui câte o lumânare în plus pe tortul de ziua ta în fiecare an, numărul crește de fiecare dată exact cu unu. Așa că, dacă știi unde stă o tonalitate, știi câți diezi sau bemoli are fără să înveți o listă pe de rost.

În partea de jos a cercului, trei tonalități au câte două nume care sună la fel: B și C♭, F♯ și G♭, C♯ și D♭. Una se scrie cu diezi, cealaltă cu bemoli.

Ordinea diezilor și a bemolilor

Diezii se adaugă mereu în aceeași ordine: F♯ C♯ G♯ D♯ A♯ E♯ B♯. Bemolii vin în ordinea inversă: B♭ E♭ A♭ D♭ G♭ C♭ F♭. Observă că ordinea bemolilor este ordinea diezilor citită de la coadă la cap.

La școală, ordinea se învață de obicei spunând-o pe silabe: diezii sunt „Fa, Do, Sol, Re, La, Mi, Si”, iar bemolii, invers, „Si, Mi, La, Re, Sol, Do, Fa”.

Gemenele minore din interior

Fiecare tonalitate majoră are o tonalitate minoră care folosește exact aceiași diezi sau bemoli. Se numește relativa ei minoră, „geamăna ei minoră”. Pe cerc, tonalitatea minoră stă chiar în interiorul tonalității ei majore: Do major și la minor, Sol major și mi minor, Fa major și re minor.

Ca să găsești relativa minoră pe pian, pornește de la nota tonalității majore și numără trei clape în jos, inclusiv cele negre: C → B → B♭ → A.

Vecinii sunt cei mai buni prieteni

Un acord înseamnă trei sau mai multe note cântate împreună. Tonalitățile aflate una lângă alta pe cerc au toate notele comune, în afară de una, așa că sună apropiat și prietenos. De aceea cele trei acorduri cele mai folosite într-o tonalitate sunt acordul tonalității și ale celor doi vecini ai ei. În Do major acestea sunt C, F și G. Muzicienii numerotează acordurile cu cifre romane, după treapta gamei de pe care încep: C este treapta 1 din Do major (I), F treapta a 4-a (IV) și G treapta a 5-a (V). În manualele noastre ele se numesc tonica, subdominanta și dominanta. Cifrele romane mari înseamnă acorduri majore; cele mici (ii, iii, vi) înseamnă acorduri minore. Mii de cântece folosesc doar I, IV și V.

Acordurile minore aflate chiar în interiorul acestor trei (la minor, re minor și mi minor în Do major) sunt și ele prietene. Împreună, aceste șase acorduri acoperă cele mai multe cântece pentru începători. Atinge o tonalitate pe cercul de mai sus, apoi cântă-i acordurile prietene.

Mutarea unui cântec în altă tonalitate

Dacă un cântec e prea sus sau prea jos ca să-l cânți, poți muta fiecare acord cu același număr de locuri pe cerc. Un cântec cu C, F și G mutat cu un loc în sensul acelor de ceasornic devine G, C și D. Cântecul sună la fel, doar mai sus sau mai jos, ca și cum ai roti un buton pe cerc. Asta se numește transpunere.

Toate tonalitățile dintr-o privire

Tabelul arată fiecare tonalitate majoră, diezii sau bemolii ei și geamăna ei minoră.