Transpunere și modulație: muzica mutată în altă tonalitate

Mutarea unui cântec întreg

A transpune înseamnă a muta fiecare notă a unei piese în sus sau în jos cu aceeași distanță. Fiecare notă se mută cu același număr de semitonuri, așa că distanțele dintre note (intervalele) rămân exact aceleași. Melodia își păstrează forma; doar începe din alt loc.

Primul buton cântă o melodie scurtă în Do major. Al doilea cântă aceeași melodie mutată cu patru semitonuri mai sus, în Mi major. În al treilea, două note au uitat să se mute, iar melodia sună dintr-odată ca alt cântec.

• În Do majorMelodia originală.
• Mutată sus, în Mi majorFiecare notă cu patru semitonuri mai sus: aceeași melodie.
• Două note rămase în urmăDouă note au rămas pe loc, iar melodia își schimbă starea.

De ce muți un cântec?

Cel mai des motiv este vocea. Fiecare om are un ambitus, un șir de note pe care le cântă comod. Dacă nota cea mai înaltă a unui cântec e prea sus pentru tine, mută tot cântecul mai jos până când se potrivește. Cântăreții cer adesea altă tonalitate exact din acest motiv.

Uneori muzicienii mută un cântec și într-o tonalitate mai ușor de cântat pe instrumentul lor. Oricum ar fi, ascultătorul aude același cântec, doar mai sus sau mai jos.

• Mai sus (Re major)Melodia urcă până la un A (La) înalt.
• Mai jos (La major)Aceeași melodie cu cinci semitonuri mai jos.

Încearcă: cântă cu vocea împreună cu ambele butoane. Care variantă se potrivește mai bine vocii tale?

Cum transpui

Întâi hotărăște cât de mult muți: numără semitonurile de la vechea notă de început la cea nouă, inclusiv clapele negre. Apoi mută fiecare notă cu tot atâtea semitonuri. Mută acordurile la fel: dacă urci cu două semitonuri, C devine D, iar Am devine Bm.

Noua tonalitate are propria armură, cu alți diezi sau bemoli. Lecția „Cercul cvintelor” le arată pe toate.

Încearcă: „Frate Ioane” începe C D E C (Do Re Mi Do). Mută-l cu șapte semitonuri mai sus și începe G A B G (Sol La Si Sol). Poți cânta restul pe o claviatură?

Instrumentele transpozitorii

Unele instrumente citesc muzică ce nu este scrisă la înălțimea pe care o auzi. Ele se numesc instrumente transpozitorii. Când un clarinetist cu clarinet în Si♭ citește un C (Do) scris, nota care sună este un B♭ (Si bemol), cu un ton mai jos. Înălțimea care sună cu adevărat, cea pe care ar cânta-o un pian, se numește sunet real.

Clarinetul în Si♭ și trompeta în Si♭ sună cu un ton (o secundă mare) mai jos decât e scris. Cornul în Fa sună cu o cvintă perfectă mai jos. Saxofonul alto în Mi♭ sună cu o sextă mare mai jos, iar saxofonul tenor în Si♭ sună cu o octavă și un ton mai jos. Flautul nu este instrument transpozitor: sună ce e scris.

De ce se scrie muzica așa? Un muzician care cântă la mai multe instrumente din aceeași familie poate păstra aceeași digitație pentru aceeași notă scrisă. Un saxofonist poate trece de la alto la tenor și citi muzica la fel, chiar dacă sunetul iese mai jos. Butoanele cântă, cu sunet de pian, cum sună aceleași note scrise C D E F G la fiecare instrument.

• Scris C D E F GSunetul real: ce cântă un pian.
• Clarinet sau trompetă în Si♭Sună B♭ C D E♭ F, cu un ton mai jos.
• Corn în FaSună F G A B♭ C, cu o cvintă mai jos.
• Saxofon alto în Mi♭Sună E♭ F G A♭ B♭, cu o sextă mare mai jos.

De ce se rescrie partida

Dacă un clarinetist ar cânta pur și simplu după partitura pianului, totul ar ieși cu un ton prea jos, iar cele două s-ar ciocni. De aceea partida clarinetului se scrie cu un ton mai sus: când pianul cântă în Do major, clarinetul citește în Re major, iar amândouă sună aceleași note.

Ascultă-le pe amândouă. În primul exemplu nu a transpus nimeni. În al doilea, partida clarinetului a fost rescrisă, iar cele două linii sună ca una. (Aici ambele partide folosesc sunetul de pian.)

• Aceeași partitură: se ciocnescLinia clarinetului sună cu un ton sub pian.
• Partidă rescrisă: împreunăPartida e scrisă în Re, așa că amândouă sună în Do.

Modulația: o casă nouă la mijlocul drumului

Transpunerea mută tot cântecul. Modulația e altceva: cântecul își schimbă tonalitatea de acasă pe parcurs, iar noua tonalitate devine casa, cel puțin pentru o vreme.

Un fel foarte simplu este des întâlnit în cântecele pop: spre final, muzica sare cu un semiton sau cu un ton mai sus fără niciun avertisment, iar melodia revine în noua tonalitate. E ca și cum ai mai urca o treaptă: aceeași melodie sună dintr-odată mai luminos.

• Rămâne acasăMelodia de două ori în Do major.
• Un semiton mai susA doua oară sare în Re bemol major.
• Un ton mai susA doua oară sare în Re major.

Încearcă: data viitoare când asculți un cântec, fii atent spre final la un moment în care totul urcă dintr-odată puțin mai sus.

Modulații blânde spre tonalități vecine

Multe piese schimbă tonalitatea mai blând, spre o tonalitate vecină. O mutare foarte des întâlnită este spre tonalitatea dominantei, tonalitatea de pe a cincea notă (Do major spre Sol major). Alta este spre relativa minoră sau majoră, geamăna care folosește aceiași diezi sau bemoli (Do major spre la minor). Pe cercul cvintelor, aceste tonalități stau una lângă alta.

Secretul este un acord pivot, un acord care aparține ambelor tonalități. La minor există și în Do major, și în Sol major, așa că muzica poate trece prin el spre Sol; apoi noua notă F♯ îi spune urechii tale că a ajuns. În al doilea exemplu, Fa major (care e și în Do major, și în la minor) duce la Mi major, al cărui G♯ arată spre noua casă, la minor.

• Do major → Sol majorPrin la minor și D7 spre o casă nouă pe G (Sol).
• Do major → la minorPrin F și E major spre o casă nouă în la minor.

Continuă explorarea

• Cercul cvintelorDouăsprezece tonalități așezate ca orele pe un ceas. Atinge o tonalitate ca să-i vezi diezii și bemolii, geamăna minoră și acordurile care i se potrivesc.
• GameO gamă este un șir de note care urcă treaptă cu treaptă, construit după o rețetă simplă. Alege orice notă de început și ascultă gama majoră, minoră, pentatonică, blues și altele.
• IntervaleUn interval este distanța dintre două note, ca numărul de trepte dintre doi oameni pe o scară. Ascultă fiecare interval și învață cum să-l numeri.